cherchelí (-lésc, -ít),
vb. – A fi
amețit, a se
îmbăta ușor. – Var.
chirchi(u)li, cherchezi, chiurlui. Creație expresivă (cf.
Graur,
BL, IV, 91 și 97). S-au
propus mai
multe etimoane neconvingătoare: din mag.
kérkedni „a
presupune”, după Scriban,
Arhiva, 1912; de la
cherc și
pili, după
DAR; din mag.
korhely „
neisprăvit,
coate-
goale”, după Drăganu,
Dacor, VI, 269.
Ultima var. nu este
clară; după
cum nu este nici
intenția primară a
creației expresive. Este
posibil să fie cuvînt din
aceeași familie cu
chercheriță, s.f. (
păduche de
oi,
Melophagus ovinus;
tăun, Hippobosca equina), cu var.
chercheriță, chi(r)chi(ri)ță (după Conev 52 și Scriban, acest cuvînt
derivă din bg.
kekerica „
broască,” ce pare tot un cuvînt
expresiv).
Dacă nu
greșim în
privința acestei ipoteze,
imaginea de
bază trebuie să fie
cea a unui
mers șovăielnic sau
poticnit, ca cel al
bețivului și
cum pare a fi cel al unui
crustaceu. După Giuglea,
Contributions, 10,
chercheriță provine din gr. ϰίϰι „
ricin”, cu suf. -
iță.