s.f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie.
s. f. (sil. -ci-e), art. brécia (sil. -ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (sil.-ci-i-)
f. geol. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de alte roci sau minerale dure. [Art. brecia; G.-D. breciei; Sil. -ci-e] /<germ. Breccie
s.f. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de minerale sau roci dure. [Gen. -iei. / < germ. Breccie, it. breccia – pietriș].
s. f. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotișurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure. (< germ. Breccie, it. breccia)