biníș (biníșuri),
s.n. –
1. (Înv.)
Cavalcadă. –
2. Pelerină orientală, care la
început se
punea pentru a
călări. – Var.
beniș. Tc.
biniș „
cavalcadă” (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg.
binišŭ. Cuvînt
importat în
sec. XVIII,
azi înv. Der.
săi sînt
împrumuturi directe:
binigiu, s.m. (rîndaș care se
îngrijește de
caii nărăvași), din tc.
binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb.
bineğije;
binișliu, s.m. (
curtean), din tc.
binișli.