ca
conj. –
1. (Înv.) Pentru că, întrucît. –
2. Pentru ca, cu
scopul ca. Lat.
quia (Pușcariu 244;
DAR; Sandfeld,
REB, I, 100-7; Rosetti, II, 117). Sensul s-a
pierdut din
sec. XVII. Astăzi
apare numai cu sensul 2, și totdeauna în
compunere,
ca să, deci pentru a introduce un conjuctiv. Folosirea lui
ar trebui să se
reducă la prop. care
indică finalitate sau consecință:
mă duc, ca să nu-l MAI văd, dar nu vreau să-l mai văd. Totuși,
uzul cere prezența lui
ca,
atunci cînd conjunctivul nu urmează imediat după verbul principal:
nu vreau să mă vadă toată lumea, dar:
nu vreau ca toată lumea să mă vadă. Perfecta echivalență a
acestor două expresii este
cauza pentru care folosirea lui
ca să s-a extins exagerat, astfel încît este
ușor să se
spună, impropriu,
nu vreau ca să mă vadă toată lumea. Această
formă incorectă este simțită tot mai
puțin ca
atare,
așa că astăzi
ca să a
devenit mai
mult sau mai
puțin echivalent al lui
să. Pentru der. romanici ai lui
quia (v. it., it. de
sud, v. sp., v.
port.
ca, it.
che, prov., fr., cat., sp.,
port.
que), cf. J. Jaquet,
Recherches sur l’origine de la conj. que et des formes romanes équivalentes, Paris, 1894, și REW 6954, unde, totuși,
lipsesc rom.
ca, mr.
ca să (tra să), megl.
ca si.