scútec (-ce),
s.n. – Cîrpă,
pelincă. – Mr.
scutic „
dimie”.
Origine îndoielnică.
Ar putea fi,
cum se
presupune în
general, sl.
skutŭ „
poală,
fustă,
partea din
față a unui veșmînt
femeiesc” (Miklosich,
Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 335; Tiktin; Conev 83), cf. sb., cr.
skut,
rus.
skutatĭ „a
înfășura”,
alb.
skutinë „
îmbrăcăminte”, ngr. σϰουτί „
îmbrăcăminte”;
dar rezultatul din
rom. nu se
explică formal,
fiindcă -ec nu este suf.
productiv în
rom. (bg.
skuták,
citat de
Candrea nu se
potrivește fonetic cu cel
rom.).
Forma se
potrivește mai
bine lat.
scuticum, scutica, folosit în
epoca clasică cu
sensul de „
bici din
piele” (cf.
San Isidoro, V, 27, 15; Plummer, II, 26), și care s-a
confundat,
desigur, cu
urmașii lui
cutis, cf. lat.
cutica „
pieliță unui
fruct,
coajă”, de unde it.
cotica, calabr.
cútica (Battisti, II, 1147).
Pornind de la *
scuticum „
curea de
piele” sau „
piele”, s-
ar putea explica și cuvîntul
rom.;
pentru trecerea semantică de la
ideea de „
piele” la
cea de „
țesătură”, cf.
scoarță și
pentru der. tosc.
scoticare „a se
jupui”.