zăpór (-oáre),
s.n. –
1. Dezgheț, viitură, avalanșă. –
2. Barieră de
gheață în rîurile navigabile. Sl.
zaporŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 229; Conev 81), cf. bg.
zapor „
dig”,
rus.
zapor „
oprire”, mag.
zápor „viitură”. – Der.
zăpori, vb. (a inunda). Aceleiași
rădăcini sl. îi aparține
zăpri, vb. refl. (a
suferi de retenție de urină), din sl.
zaprĕti „a
închide”, der.
zăpreală, s.f. (retenție); cf.
zăpreti, vb. (a reține; a
speria),
sec. XVI, înv., din același vb. sl., der.
zăpreștenie, s.f. (detenție), din sl.
zaprĕštenije.