zăvór (-oáre),
s.f. –
1. Încuietoare,
ivăr, închizătoare. –
2. Întinzător de urzeală. –
3. Așchie,
țandără. Sl.
zavorŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 81), cf. slov.
zavora, mag.
závor, zár. Sensul 3 se explică prin folosirea
frecventă a unei
surcele ca
ivăr. – Der.
zăvorî, vb. (a
închide, a
încuia cu
zăvorul). Din mag.
zár provine
zar, s.n. (zăvor).