știrb (-bă),
adj. –
1. Căruia îi
lipsește unul sau mai
mulți dinți. –
2. Ciobit, cu
marginea spartă. – Megl.
strîb. Sl.
štrŭbŭ „incomplet” (Miklosich,
Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 97), cf. bg.
štrăb,
ceh.
štĕrb.
Uz general (
ALR, I, 69). – Der.
știrbi, vb. (a-și
pierde dinții, a se ciobi; a micșora, a
reduce);
știrbină, s.f. (ciobitură, știrbire), din sl.
štrŭbina, cf.
pol.
szczerbina,
rus.
šterbina;
știrbutură, s.f. (știrbire,
pierdere, împuținare;
loc gol lăsat de căderea
dinților;
persoană știrbă);
neștirbit, adj. (integru,
întreg).