saramúră (saramúri),
s.f. –
Apă sărată. – Var.
salamură, Banat sărămură. Lat.
salimuria, prin ven.
salimora › ngr. σαλαμούρα (Candrea), bg., sb., cr., slov.
salamura (Cihac, II, 234; Densusianu,
Rom., XXXIII, 285; Tiktin; REW 7545). Der.
directă din lat. pare probabilă pentru ultima var. și nu este imposibilă pentru celelalte
forme,
deși prezința lui
a aton prezintă o dificultate (
poate s-
ar fi
păstrat prin apropierea forțată de
sare, fiindcă Anton Pann
scrie sare-mură; cf. totuși
sărătură). Oricum, supoziția
general acceptată că
salamură, cu
l, este
forma primitivă, este
destul de îndoielnică.