hrúbă (hrúbe),
s.f. –
1. Încăpere subterană, subsol. –
2. Colibă,
bordei îngropat. –
3. Parte exterioară a
hornului. Mag.
huruba „
colibă îngropată” (Cihac, II, 507;
DAR). Ultimul sens pare să fie în legătură cu rut.
hruba „
sobă” (Candrea; Scriban). Der. pe
baza bg.
koruba „
scorbură într-un trunchi de
copac”, cf.
alb.
korubë „
stup” (Conev 80) nu este probabilă. Nu este
clară nici legătura cu germ.
Grube (Tiktin). Cf. țig.
hrobos „
șanț”,
poate din
rom.