dévlă (dévle),
s.f. – (Fam.)
Cap,
dovleac, tărtăcuță. Bg.
dĕvla „carafă
mare;
bășică (Scriban). Pare a fi dublet de la
tîlv, s.n. ”bășică sau
tigvă cu care se
scoate vinul din butoi„ (după Cihac, acest ultim cuvînt
ar fi
legat de
tigvă, ceea ce nu pare probabil). După Candrea, din sl.
deblo ”lemn„; după
Graur 149 și Juilland 163, din țig.
devla ”Dumnezeu„;
ipoteză greu de susținut.