cútă (cúte),
s.f. –
1. Pliu, îndoitură. –
2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. –
3. Pungă sub
ochi. –
4. (
Rar)
Felie,
bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi
vorba de lat.
cŭtem „
piele” (Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard.
kude, sicil.
kuti, piem.
ku. Semantismul este dificil;
poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg.
skut „
margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare.
DAR propune bg.
kutta, pe care nu
îl cunoaștem, și care
ar putea proveni din
rom.,
dacă este cuvînt atît de
rar cum pare. – Der.
cuta, vb. (a îndoi, a
face cute).