cureá (curéle),
s.f. –
1. Fîșie
lungă din
piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. –
2. Bici. –
3. Șiret de
piele. –
4. Centură,
fașă, legătură. –
5. Toartă, mîner de
piele al unor
obiecte grele. –
6. (Înv.)
Măsură de 16
picioare. –
7. Limbă de pămînt,
margine de grind. –
8. Dans popular. –
9. (Înv.)
Joc de
noroc tipic pentru
unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr.
curao, megl.
curauă. Lat.
corrigia (Diez, I, 250;
DAR). Rezultatul
rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se
preferă adesea un der. ipotetic de la
corium (Densusianu,
Rom., XXXIII, 277), de
tipul *
corella (Pușcariu 459;
Iordan,
Dift., 59) sau *
coriella (Meyer,
Alb. St., IV, 79;
Pascu, I, 73); însă cf. sard.
korria, sp.
correa. Sensul 7
apare și în sard. – Der.
curelar, s.m. (
meșter care
face curele,
hamuri);
curelărie, s.f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului);
curelușe, s.f. (
bici);
încurela, vb. (a strînge în curele, a
încinge). Din ro,
par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζφ „ a
tăia în fîșii; a
face bucăți”, și mag.
kurélye (Edelspacher 17).