cergă (cérgi),
s.f. – 1.
Pătură. – 2. Pînză de
cort. – Mr., megl.
cergă „
cort”. < Tc.
cerga „
cort” (Șeineanu, II, 101; Meyer 439; Lokotsch 412); cf. ngr.
tsérga, alb.
tsergë, sb.
čerga, magh.
cserga, cserge, țig.
čerga, cu accepții care oscilează
între „
cort” și „
pătură”.
Istoria acestui cuvînt nu este
clară. Pare a fi
vorba despre lat.
serica, trecut în gr. și de
acolo în tc. (Berneker 145), de unde provin
cuvintele sl. (Miklosich,
Fremdw., 82). Este posibil să fi intrat în
rom. prin mai
multe filiere în același
timp. (După Murnu 45, ngr. provine din
rom.; după Meyer,
Neugr. St., II, 61, din sl. A. Sacerdoțeanu,
Revista istorică, XXI, 321-4, deriva
rom.
direct din lat.). – [
Art. 1675]