abundá (-d, -át),
vb. – A fi, a se
găsi din
belșug, a prisosi. < Lat.
abundare (
sec. XIX).
Puțin folosit, mai
ales la pers. a 3-a, ceea ce explică oscilația
între abund și
abundez. Der.
abundent, adj.;
abundență, s.f. Amîndouă
formele sînt dezaprobate de
unii gramaticieni conservatori, care
pledează pentru
abundant și
abundanță. Totuși primele
forme s-au generalizat, datorită confuziei
ușor de
făcut între terminațiile fr.
-ant și
-ent: fr.
abondant >
abundent și fr.
contondant >
contundent, ca și fr.
pénitent >
penitent.