BÁNDĂ2
s.f. 1. Fâșie îngustă și lungă de
stofă, de hârtie, de
metal etc. cu care se leagă, se
protejează, se înfășoară ceva. ♦ Parte lungă și îngustă a unei
suprafețe. ♦ (
Anat.) Fâșie de țesut care unește două
organe. ♢
Bandă de magnetofon = fâșie îngustă de
material flexibil, acoperită cu un strat
fin de
substanță feromagnetică și care
servește la
înregistrarea și la
reproducerea sunetelor cu
magnetofonul;
Bandă rulantă (sau
de transport) = fâșie lungă,
continuă, de
cauciuc, de piele etc. care
servește la
transportul în
plan orizontal al unor
materiale sau
piese;
Bandă sonoră =
peliculă cinematografică pe care este
înregistrat sunetul ;
Bandă de circulație =
subdiviziune longitudinală a părții
carosabile a unei
șosele, delimitată sau nu prin
marcaje rutiere, cu o lățime
corespunzătoare pentru
circulația cu ușurință a unui
șir de
vehicule. ♦ (
Filat.)
Ansamblu de mai multe
mărci,
decupat dintr-o coală pe
orizontală sau pe
verticală și păstrat astfel într-o
colecție;
ștraif.
2. Marginea
elastică de la
masa de
biliard.
3. (
Herald.)
Figură diagonală care
reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ♢
În bandă = (
despre figuri) așezat în
diagonala scutului.
4. Grup de
frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din
spectrul unei
radiații sonore sau
electromagnetice.
5. Înclinare a unei
nave pe un
bord sub
efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată. [Pl.
benzi, var.
bantă s.f. / < fr.
bande, cf. germ.
Band].