TĂBĂRÎ,
tábăr, vb. IV. Intranz.
1. A se repezi la cineva, a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se
adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă.
2. (Înv.) A-și așeza
tabăra; a
poposi.
3. (Înv.) A cădea de oboseală.
Ticălosul măgar... au început supt sarcină a tăbărî. (ȚICHINDEAL). – Din
tabără.