SEÁMĂ
,
(2, rar
) semi, s.f.
1. (În expr.,
exprimă ideea de calcul mintal, constatare, observație)
De bună seamă = desigur, fără îndoială.
Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi.
A-și da seama = a se lămuri, a pricepe.
A lua seama (sau
seamă) =
a) a se gândi, a reflecta
adânc;
b) a supraveghea;
c) a observa ceva, a remarca;
d) a înțelege, a se lămuri.
A-și lua seama (sau
de seamă) = a se răzgândi.
2. Socoteală, calcul, cont.
Socotelile sau semile mănăstirilor închinate (ODOBESCU). ♢ Expr.
A ști seama = a cunoaște
situația unui lucru.
A face seama = a face socoteala, a număra.
Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci, Tot erau mai mulți cazaci (COȘBUC).
3. (În expr.,
exprimă ideea de folos, interes, grijă)
Pe seama (cuiva) =
a) în folosul sau în interesul (cuiva);
b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva).
Pe seamă = în proprietate sau în folosință personală.
A lăsa pe (sau
în)
seama cuiva sau
a da pe (sau
în)
seamă (sau
în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva.
A lua (pe cineva)
pe seamă = a lua (pe cineva) în grija și pe răspunderea sa.
A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva).
A ține seama (sau, rar,
seamă)
de cineva sau
de ceva = a lua în considerație, a avea în vedere.
4. Însemnătate, importanță; vază, faimă.
Împărații romani de seama lui Aurelian (ODOBESCU). ♢ Loc. adj.
De seamă = important; cu trecere.
5. Fel, gen, soi.
Te cunoști de pe năframă, Că ești de-a maică-ta seamă (JARNÍK-BÎRSEANU). ♢ Expr.
De-o seamă (cu cineva) sau
de seama cuiva = la fel cu cineva, în
aceeași situație, stare, categorie socială cu cineva, de
aceeași vârstă cu cineva.
6. Rost, rânduială.
Strigau unii din drumeții nencercați la seama cailor (ODOBESCU). ♢ Expr.
A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru.
A ști de seama cuiva = a avea știri despre cineva; a avea cunoștință de soarta cuiva.
A-i face (cuiva)
seama = a omorî, a ucide (pe cineva).
A-și face (singur) seama (sau, rar,
seamă) = a se sinucide.
7. (Înv.) Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva.
O seamă de învățați. ♢ Loc. adj. și adv.
Fără număr și fără seamă = în număr
mare; mult.
Peste seamă = peste măsură. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval.
Așa trăia biata mă-sa de o seamă de vreme (VLAHUȚĂ). [Pr. și: (reg.)
samă] – Magh.
szám.