Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția vulgaris definiție dex
vulgaris
găsește rime pentru
vulgaris
Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat:
vulgaris
,
vulgarism
Cuvinte apropiate:
vulgaris
,
vulgarism
AGLÍCĂ
,
aglice
, s.f.
Plantă
erbacee
din
familia
rozaceelor
, cu
frunze
penate
, cu
flori
albe
sau
rozalbe
,
parfumate
,
dispuse
în
inflorescențe
. (
Filipendula
vulgaris
). – Din bg.
aglika
, sb.
jaglika
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
AMĂREÁLĂ
,
amăreli
, s.f.
1.
(Proprietarea de a avea un)
gust
amar
;
amărăciune
. ♢
Amăreala
merelor
și
perelor
=
boală
a
fructelor
de
măr
și
păr
,
manifestată
prin
apariția
pe aceasta a unor
pete
în
dreptul
cărora
carnea
fructului
respectiv
capătă
un
gust
amar
.
2.
Mică
plantă
erbacee
cu
flori
albastre
,
roșii
sau (
rar
)
albe
,
dispuse
în
raceme
, cu
fructe
capsule
,
întrebuințată
,
pentru
proprietățile
sale
expectorante
,
contra
afecțiunilor
pulmonare
(
Polygala
vulgaris
);
șopârliță
. –
Amârî
+ suf.
-eală
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
BOTRÓȘ,
botroși
, s.m.
Pasăre
cântătoare
cu
ciocul
foarte
scurt
, cu
pene
roșii
închise
pe
piept
,
negre
pe
cap
,
cenușii
pe
spate
și
albe
la
coadă
(
Pyrrhula
vulgaris
). –
Bot
+
roș
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
BURÍC,
burice
, s.n.
1.
Orificiu
abdominal
prin care
trece
cordonul
ombilical
la
fetus
;
cicatrice
rămasă
în
mijlocul
abdomenului
după
căderea
cordonului
ombilical
;
ombilic
. ♦ Fig.
Mijloc
,
centru
. ♢ Expr.
Buricul
pământului
=
centrul
pământului
.
A se
crede
(sau
a se
socoti
)
buricul
pământului
= a se
crede
(sau a se
socoti
) cel mai
important
dintre
toți. ♦
Cordonul
ombilical
prin care
fetusul
primește
hrană
din
corpul
mamei
.
2.
(În
sintagma
)
Buricul
degetului
=
vârful
degetului
.
3.
Compus:
buricul
-
apei
=
plantă
erbacee
cu
flori
mici
,
albe
sau
roșietice
,
dispuse
în
umbele
(
Hydrocotyle
vulgaris
). – Lat.
*umbulicus
(=
umbilicus
), prin deglutinare:
un –
buric
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
BUSUIÓC, -OÁCĂ,
busuioci
, -oace
, subst., adj.
I.
Subst.
1.
S.m.
Plantă
erbacee
de
grădină
din
familia
labiatelor
, cu
tulpina
păroasă
, cu
flori
mici
,
albe
sau
trandafirii
, cu
miros
plăcut
(
Ocimum
basilicum
). ♢ Compuse:
busuioc
-
roșu
=
plantă
erbacee
ornamentală
, cu
flori
mici
,
roșii
,
dispuse
în
spice
(
Amaranthus
caudatus
);
busuioc
-
sălbatic
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
păroasă
și
flori
violete
(
Prunella
vulgaris
).
2.
S.n. (Reg.)
Numele
unui
dans
popular
asemănător
cu
hora
;
melodie
după care se
execută
acest
dans
.
II.
Adj. (
Despre
fructe
,
vin
) Cu
aromă
de
busuioc
(
I 1
). ♦
Pere
busuioace
=
soi
de
pere
răspândit
mai
mult
în Moldova,
ovale
,
galbene
-
verzui
și
roșu
-
aprins
pe
partea
însorită
. ♦ (Substantivat, f.)
Varietate
de
viță
de
vie
;
strugure
produs
de această
viță
. [Var.:
bosuióc
s.n.] – Din bg.
bosilek,
scr.
bosiljak.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
CAÍS,
caiși
,
s.m.
Pom
fructifer
din
familia
rozaceelor
, cu
flori
albe
cu
nuanțe
roz
, care
apar
înaintea
frunzelor
,
cultivat
pentru
fructele
sale
(
Armeniaca
vulgaris).
– Din
caisă
(
derivat
regresiv
).
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
CĂLDĂRÚȘĂ,
căldărușe
, s.f.
1.
Diminutiv
al lui
căldare
(
1
).
2.
Plantă
erbacee
ornamentală
cu
tulpină
simplă
sau
ramificată
,
păroasă
, cu
flori
albastre
,
violete
,
roșii
, mai
rar
albe
(
Aquilegia
vulgaris
). –
Căldare
+ suf.
-
ușă
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
CIMBRIȘÓR
s.m.
Plantă
erbacee
cu
flori
roșii
-
purpurii
sau
albe
și cu
frunze
aromate
,
folosite
în
medicină
pentru
infuzie
(
Thymus
vulgaris)
. –
Cimbru
+
suf.
-ișor.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
CREȚIȘOÁRĂ,
crețișoare
,
s.f.
Plantă
erbacee
din
familia
rozaceelor
, cu
flori
mici
verzi
-
gălbui
(
Alchemilla
vulgaris).
–
Creț
+ suf.
-ișoară.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
CRUCIULÍȚĂ,
cruciulițe
,
s.f.
1.
Diminutiv
al lui
cruce
(
I 1
);
cruciță
.
2.
Cusătură
artistică
de
mână
,
foarte
folosită
în
portul
național
și în
lucrăturile
românești
.
3.
Nume
dat
mai
multor
plante
erbacee
din
familia
compozeelor
, cu
flori
galbene
(
Senecio
).
–
Cruce
+ suf.
-
uliță
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
CRUȘĂȚEÁ,
crușățele
, s.f.
Plantă
erbacee
din
familia
cruciferelor
, cu
flori
galbene
-
aurii
și cu
frunze
amărui
,
comestibile
(
Barbarea
vulgaris).
–
Crușit
+ suf.
-ea.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
DRÁCILĂ,
dracile
,
s.f.
Arbust
spinos
cu
flori
galbene
și cu
fructe
în
formă
de
boabe
roșii
,
cultivat
adesea
ca
gard
viu
.
(
Berberis
vulgaris).
[Var.: (reg.)
drácină
s.f.] – Din sl.
dračĩ
, dracije
„
mărăcine
”.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
FASÓLE
s.f.
1.
Plantă
erbacee
anuală
din
familia
leguminoaselor
, cu
frunzele
compuse
din
trei
foliole
mari
,
păroase
, cu
flori
albe
,
albe
-
verzui
,
roz
sau
roșii
,
cultivată
pentru
păstăile
și
pentru
semințele
sale
,
folosite
în
alimentație
(
Phaseolus
vulgaris
).
2.
Păstaia
fasolei
(
1
), de
culoare
verde
sau
galbenă
;
fiecare
dintre
boabele
care se
află
în
interiorul
acestei
păstăi
.
3.
Mâncare
preparată
din
păstăile
(cu
boabe
) sau din
boabele
de
fasole
(
1
). [Var.: (reg.)
făsúle
,
fasúle
s.f.] – Din ngr.
fasóli
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
HOMÁR,
homari
, s.m.
Crustaceu
marin
cu
zece
picioare
,
comestibil
,
asemănător
cu
racul
(
Homarus
vulgaris)
. – Din fr.
homard
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
LILIÁC
1
,
lilieci
,
s.m.
Arbust
înalt
cu
frunze
ovale
, cu
flori
plăcut
mirositoare
,
albe
sau
colorate
în
diferite
nuanțe
de
violet
sau
albastru
-
violet
,
crescute
în
formă
de
buchete
,
cultivat
ca
plantă
ornamentală
;
iorgovan
,
mălin
(
Syringa
vulgaris).
♦
Floarea
acestui
arbust
. [Pr.:
-li-
ac
] – Din tc.
leylâk.
Cf. bg.
liuleak.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
LILIÁC
2
,
lilieci
,
s.m.
Animal
mamifer
insectivor
,
asemănător
cu
șoarecele
, cu
aripi
adaptate la
zbor
,
formate
dintr-o
membrană
care
leagă
degetele
membrelor
anterioare
cu
cele
posterioare
și cu
coada
, și care
trăiește
prin
locuri
întunecoase
, de unde
iese
numai
noaptea
(Plecotus auritus
și
Nyctalus noctula).
[Pr.:
-li-
ac
] – Din bg.
liljak.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
LINÁRIȚĂ,
linarițe
,
s.f.
Plantă
erbacee
cu
frunze
asemănătoare
cu
cele
de in, cu
flori
galbene
și cu
fructe
în
formă
de
capsule
,
conținând
semințe
aripate
;
inișor
-de-
alior
(
Linaria
vulgaris).
[Var.:
linăríță
s.f.] – Cf.
Linaria
(
numele
științific
al
plantei
).
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
LÚTRĂ,
lutre
,
s.f. (Zool.)
Vidră
. – Din fr.
loutre,
lat.
lutra
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
PELINÁRIȚĂ
,
pelinarițe
, s.f.
Plantă
erbacee
cu
tulpina
dreaptă
și cu
flori
galbene
,
folosită
în
medicină
pentru
proprietățile
ei
tonice
(
Artemisia
vulgaris
) –
Pelin
+ suf.
-ariță.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
PÉPENE
,
pepeni
, s.m.
1.
Numele
a
două
specii
de
plante
erbacee
din
familia
cucurbitaceelor
, cu
tulpină
târâtoare
lungă
și cu
fructe
comestibile:
a)
(de
obicei
determinat
prin „
galben
”)
plantă
originară
din Asia
tropicală
, cu
tulpina
acoperită
cu
peri
aspri
, cu
fructul
mare
,
sferic
sau
oval
, cu
coaja
galbenă
sau
verzuie
, cu
miezul
alb
,
verde
sau
galben
,
dulce
,
parfumat
și
suculent
(
Cucumis
melo
);
b)
(de
obicei
determinat
prin „
verde
”)
plantă
originară
din
sudul
Africii, cu
frunzele
adânc
crestate
, cu
fructul
mare
,
sferic
sau
oval
,
având
coaja
verde
și
miezul
roșu
sau
galben
,
dulce
și
foarte
zemos
;
harbuz
,
lubeniță
,
bostan
(
Citrullus
vulgaris
);
p. restr.
fructul
acestor
plante
. ♢ Expr.
Gras
ca
pepenele
(sau
ca un
pepene
)
sau
pepene
de
gras
(sau
gras
pepene
) =
foarte
gras
. (Fam.)
A-și
ieși
(sau
a
scoate
pe cineva) din
pepeni
= a-și
pierde
(sau a
face
pe cineva să-și
piardă
)
răbdarea
, a (se)
enerva
, a-și
ieși
(sau a
scoate
pe cineva) din
fire
. (Fam.)
A
ieși
(sau
a
ajunge
etc.)
la
pepeni
= a
face
o
proastă
afacere
, a nu
reuși
într-o
acțiune
.
2.
(Reg.)
Dovleac
. 3. (Reg.)
Castravete
. – Din lat.
pepo
, *pepinis
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
PIPIRÍG,
pipirigi
,
s.m.
Nume
dat
mai
multor
plante
erbacee
care
cresc
pe
malul
apelor
sau prin
locuri
umede
și mlăștinoase:
a)
plantă
cu
tulpina
înaltă
,
cilindrică
, de
culoare
verde
și cu
flori
brune
-
roșcate
,
îngrămădite
în
spice
la
vârful
tulpinii
(
Schoenoplectus
lacustris
);
b)
plantă
cu
tulpina
formată
din
trei
muchii
, cu
frunze
late
, cu
flori
verzi
închis
(
Scirpus
silvaticus
);
c)
plantă
cu
tulpina
aspră
și
rigidă
, de
culoare
cenușie
-
verzuie
sau
albăstruie
,
terminată
cu un
spic
care are la
capăt
un
vârf
ascuțit
(
Equisetum
hiemale
);
d)
plantă
erbacee
perenă
cu
tulpina
triunghiulară
,
plină
pe
dinăuntru
, cu
frunze
liniare
cu
nervuri
paralele
și cu
inflorescențele
compuse
din 1-4
globușoare
(
Holoschoenus
vulgaris).
– Et. nec.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
PURICÁRIȚĂ,
puricarițe
,
s.f.
Plantă
erbacee
din
familia
compozeelor
, cu
flori
galbene
dispuse
în
capitule
și
având
miros
neplăcut
;
puricică
(
Pulicaria
vulgaris).
–
Purice
+ suf.
-ariță.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
SFÉCLĂ,
sfecle
,
s.f.
Specie
de
plante
erbacee
cu
frunze
lucioase
și cu
rădăcina
cărnoasă
de
culoare
albă
sau
roșie
,
folosită
ca
aliment
, ca
plantă
furajeră
sau în
industrie
,
pentru
extragerea
zahărului
;
nap
(
Beta
).
♢
Sfeclă
de
zahăr
=
plantă
cu
rădăcină
cilindrică
sau
conică
alungită
și
frunze
mari
,
oval
-
alungite
;
rădăcinile
conțin
14-22%
zahăr
și
sunt
utilizate
în
industria
zahărului
și a
alcoolului
(
Beta
vulgaris-saccharifera).
Sfeclă
furajeră
=
plantă
cu
rădăcină
voluminoasă
ovală
,
cilindrică
sau
sferică
, cu un
conținut
de 4-5%
zahăr
,
cultivată
pentru
hrana
animalelor
(
Beta
vulgaris)
– Din sl.
sveklŭ.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
ȘOPÂRLÁIȚĂ
,
șopârlaițe
, s.f.
1.
(Pop.)
Anghină
difterică
.
2.
Numele
a
două
plante
erbacee
;
a)
plantă
meliferă
cu
tulpina
dreaptă
, cu
frunzele
ovale
sau
ascuțite
și cu
florile
albastre
,
rar
roz
,
folosită
în
medicina
populară
(
Veronica
orchidea)
;
b)
mică
plantă
cu
flori
mari
,
albe
,
rar
roșietice
, și cu
fructul
o
capsulă
(
Parnassia
palustris
)
. [Pr.:
-la-i-
] –
Șopârlă
+ suf.
-aiță
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
ȘOPÂRLÍȚĂ
,
șopârlițe
, s.f.
1.
Diminutiv
al lui
șopârlă
.
2.
Numele
mai
multor
plante
erbacee
cu
flori
azurii
sau
albastre
dispuse
în
ciorchine
,
întrebuințate
în
medicină
(
Veronica
)
.
3.
(
Bot
.)
Amăreală
(
2
). –
Șopârlă
+ suf.
-
iță
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
TÍGVĂ,
tigve
,
s.f.
1.
(Pop.)
Craniu
,
țeastă
; (depr.)
cap
;
p. ext.
ins,
individ
.
2.
Plantă
erbacee
agățătoare
sau
târâtoare
din
familia
cucurbitaceelor
, cu
flori
mari
,
albe
, cu
fructe
mari
de
forme
variate
, de
obicei
bombate
, care la
maturitate
devin
lemnoase
și
gălbui
;
tâlv
(
Lagenaria
vulgaris); p. restr.
fructul
acestei
plante
. ♦
Vas
făcut
din
fructul
uscat
de
tigvă
(
2
). ♢ Expr.
Cap
de
tigvă
=
om
prost
. [Var.: (reg.)
tívgă
s.f.] – Din bg., scr.
tikva.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
VÉVERIȚĂ,
veverițe
,
s.f.
Mamifer
rozător
de
talie
mică
, cu
blană
roșcată
sau
neagră
pe
spate
și
albă
pe
piept
, cu
coada
lungă
și
stufoasă
, care
trăiește
pe
arbori
(
Sciurus
vulgaris).
♦
Epitet
dat
unei
fete
vioaie
,
zglobii
. – Din sl.
vĕverica.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
VÍDRĂ,
vidre
,
s.f.
Mamifer
carnivor
cu
corpul
acoperit
cu
blană
deasă
,
castanie
-
roșcată
, cu
degetele
picioarelor
unite
printr-o
pieliță
;
lutră
(
Lutra
vulgaris).
♦
Blana
prelucrată
a
acestui
animal
;
lutru
. – Din sl.
vydra,
bg., scr.
vidra
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgaris
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK