ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s.f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.