DREPT, DREÁPTĂ,
(
A, B)
drepți, -te, adj. (
C) adv., (
D)
drepturi, s.n. (
E) prep.
A. Adj.
I. 1. Care
merge de la un
punct la
altul fără ocol,
fără abatere. ♢
Linie dreaptă (și substantivat, f.) =
linie care
unește două puncte din
spațiu pe
drumul cel mai
scurt.
Unghi drept =
unghi format de
două drepte
perpendiculare una pe alta.
Prismă dreaptă =
prismă cu
muchiile laterale perpendiculare pe
baze. ♦ Fig. (
Despre privire) Care este
fără ascunzișuri;
deschis,
direct. ♦ (
Despre haine) Care are o
croială simplă,
fără cute,
clini etc.
2. (
Despre lucruri,
ființe,
părți ale lor etc.) Care are o
poziție verticală (
față de un
punct de
reper).
Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr.
A se ține drept = a avea o
poziție perfect verticală. (Mil.)
A lua (sau
a sta, a se ține în)
poziția de drepți = a
lua (sau a
sta, a se ține în)
poziție perfect verticală,
stând nemișcat. (Cu
valoare de
interjecție)
Drepți! formulă de
comandă militară pentru luarea poziției de
drepți. (
Adverbial)
A călca drept = a avea o
purtare bună,
cinstită.
A sta drept = a avea o
atitudine de
neclintit, a fi
dârz,
curajos. ♦ (
Despre terenuri înclinate,
forme de
relief sau
părți ale lor)
Aproape vertical;
abrupt,
povârnit. ♦ (
Despre litere;
adesea substantivat, f.) Care are
tăietura verticală.
3. Care are o
poziție orizontală (
față de un
punct de
reper);
orizontal;
plan,
neted.
Câmpie dreaptă.
4. (În
sintagma)
Complement drept =
complement direct, v.
direct.
II. Fig.
1. (
Despre acțiuni ale omului sau
despre noțiuni abstracte) Care este, se
face etc.
potrivit dreptății și
adevărului;
întemeiat,
just,
cinstit,
bun. ♢
Parte dreaptă =
parte care se
cuvine în
mod legal fiecăruia la o
împărțeală.
Luptă dreaptă =
luptă corp la
corp,
fără arme,
fără înșelătorii și
fără ajutor străin. ♢
Loc. adv.
Cu drept cuvânt = pe
bună dreptate, în
mod întemeiat. ♦ (
Adverbial) În
conformitate cu
dreptatea,
just; în
conformitate cu
adevărul,
adevărat;
corect. ♢ Expr.
Ce-i drept = într-
adevăr, cu
adevărat.
Ce-i drept e drept, se
spune pentru a
recunoaște un
adevăr incontestabil.
Drept că... =
adevărat că...
A spune drept = a
spune adevărul; a
vorbi deschis,
sincer. (Substantivat)
La drept (sau
la dreptul)
vorbind = în
realitate, de
fapt.
2. (
Despre oameni) Care
trăiește și
lucrează conform dreptății,
adevărului,
omeniei,
binelui;
cinstit,
integru,
cumsecade. ♦ (În
limbajul bisericesc)
Cuvios,
cucernic. ♢ Expr. (Substantivat)
A se odihni cu drepții = a fi
mort. ♢ Compus: (
adesea substantivat)
drept-credincios = care
face parte din
Biserica creștină ortodoxă;
bun creștin.
3. (Reg.;
despre bunuri materiale) Care
aparține sau se
cuvine cuiva pe
temeiul unei
legi sau al unei
recunoașteri oarecare.
4. (Pop.;
despre rude) Care este
legat de cineva prin
legături directe, de
sânge;
adevărat,
bun.
B. Adj. (În
opoziție cu
stâng)
1. (
Despre organe ale corpului)
Așezat în
partea opusă părții corpului omenesc în care se
află inima. ♢ Expr.
A fi mâna dreaptă a cuiva sau
brațul drept al cuiva = a fi cel mai
intim, cel mai
apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de
mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.)
Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.)
Piciorul drept.
2. Care se
află de
partea sau în
direcția mâinii drepte (
când cineva
stă cu
fața în
direcția în care este
orientat un
lucru)
Aripa dreaptă a clădirii. ♢ (Substantivat; în
locuțiuni)
Din dreapta. În dreapta. La (sau
spre)
dreapta. ♢ Expr. (Substantivat)
În dreapta și în stânga sau
de-a dreapta și de-a stânga = în
ambele părți; în toate
părțile,
pretutindeni.
A ține dreapta = a
merge pe
partea dreaptă a unui
drum.
3. (Substantivat, f. art.; în
viața politică)
Grupare politică adeptă și
susținătoare a
menținerii ordinii sociale și
politice tradiționale. ♢
Loc. adj.
De dreapta =
conservator.
C. Adv.
1. (
Urmat de
determinări locale,
indică direcția) În
linie dreaptă,
fără ocol;
direct.
Merge drept la birou. ♢
De-a dreptul =
fără a se
abate din
drum,
fără înconjur; în
mod direct,
nemijlocit;
chiar. ♢
Loc. prep. (Substantivat)
În dreptul... = în
fața...,
față în
față cu...
Prin dreptul = prin
fața..., pe
dinaintea...
Din dreptul... = din
fața..., de
dinaintea...
2. (
Urmat de
determinări locale,
modale sau
temporale)
Tocmai,
exact.
A ajuns drept la timp.
D. S.n.
1. Totalitatea regulilor și
normelor juridice care
reglementează relațiile sociale dintr-un
stat.
Drept penal.
2. Știință sau
disciplină care
studiază dreptul (
D 1).
3. Putere,
prerogativă legal recunoscută unei
persoane de a avea o
anumită conduită, de a se
bucura de
anumite privilegii etc.;
drit. ♢
Loc. adv.
De drept =
conform legii, în
mod legitim,
firesc.
4. Răsplată,
retribuție care i se
cuvine cuiva
pentru prestarea unei
munci.
E. Prep.
1. (
Introduce un
complement indirect) În
loc de..., în
calitate de..., ca.
Drept cine mă iei? ♢
Drept care... = prin
urmare, în
concluzie,
deci,
așadar.
2. (Reg.;
introduce un
complement circumstanțial de
loc)
Alături de...,
lângă; în
dreptul... ♢ Expr.
A i se pune soarele drept în inimă = a i se
face foame.
3. (
Introduce un
complement circumstanțial de
scop)
Pentru, ca.
Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.)
dirépt, -eáptă adj.] – Lat.
directus (cu unele
sensuri după fr.
droit).