definiția paralelele definiție dex

PARALÉL, -Ă,

paraleli, -e, adj., s.f., (5, 7) paraleluri, s.n. 1. Adj., s.f. (Dreaptă, plan) care are toate punctele la aceeași distanță de o altă dreaptă sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ♢ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S.f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ♢ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S.f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeași latitudine de pe suprafața Pământului și care rezultă din intersectarea suprafeței Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S.n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. ♢ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 6. S.f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele așezate (la înălțimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S.n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanțe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.