zlot (-ți), s.m. – Monedă de aur, ducat. – Mr. zloată. Pol. złoty, din rus. zlotyĭ, sl. zlatŭ „aur” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 540), cf. ngr. ζόλοτα, mag. izlot. – Der. zlotaș, s.m. (strîngător de impozite), înv.; zlătar (var. zlotar, megl. zlătar), s.m. (căutător de aur, țigan aparținînd grupurilor care căutau nisipuri aurifere; aurar), din sl. zlatarŭ; zlătărie, s.f. (meseria de căutător de aur); zlatiță, s.f. (lingou, rondelă), sec. XVII, înv., din sl. zlatica; Zlatoust (var. Zlataust), s.m. (Crisostomul), din sl. Zlatoustŭ, trad. din gr.
ZLOT, zloți, s.m. ~ ♦ Monedă de aur de valoarea unui galben (3) care a circulat în Europa centrală și răsăriteană între sec. al XV-lea și al XVII-lea. ♦ Monedă de argint de valoare inferioară talerului2, care a circulat în trecut și la noi și care, la începutul sec. al XIX-lea, valora 30 de parale [, aproximativ un leu în 1957]. ~ ♦ Nume dat odinioară în Transilvania florinului (1) austriac; ~. (din pol. złoty. < sl. zlatŭ = aur) [def. DLRLC]