zíce (-c, -is),
vb. –
1. A
spune. –
2. A afirma, a asigura. –
3. A vorbi, a pronunța. –
4. A se
ruga. –
5. A
citi, a declama, a recita. –
6. A cînta. –
7. A celebra, a oficia. –
8. A
suna un instrument. –
9. A obiecta, a critica. –
10. A pretinde, a susține. –
11. A
crede, a gîndi. –
12. A numi, a porecli. –
13. (Refl.) A se
chema. –
14. (Refl.) A se
presupune, a
trece drept. – Mr.
dzîc, dzîșu, dzițeare; megl.
zic, ziș, ziceri; istr.
zic, zis. Lat.
dῑcēre (Pușcariu 1941; REW 8268; Popinceanu,
ZRPh., LVI, 236), cf. it.
dicere, gt.
dire, sp.
decir. – Der.
zicală, s.f. (proverb; formulă magică;
bucată muzicală);
zicălaș (var.
zicălău, zicaș), s.m. (lăutar);
zicătoare, s.f. (proverb;
bucată muzicală);
zicătură, s.f. (proverb;
bucată muzicală);
zicere, s.f. (zicală; expresie);
zicător, s.m. (lăutar);
zisă, s.f. (afirmație; proverb);
prezice, vb., format după fr.
prédire; cf.
contrazice. Cică, adv. (după
cum se
spune, se pare), este o simplă abreviere a lui
zice că, cf. calabr.
cica.