zer (-ruri),
s.n. –
Lichid care se separă din
laptele după coagulare. – Var.
zăr, Mold.,
Banat dzăr. Mr.
dzăr. Origine necunoscută. S-a
crezut într-un lat.
sĕrum, identic semantic și fonetic asemănător (Diez,
Gramm., I, 221);
dar rezultatul din
rom. nu
ar fi posibil,
pornind de la acest etimon (Densusianu,
Rom., XXIII, 84; Tiktin). Celelalte soluții sînt simple tatonări în
jurul cuvîntului lat., pentru a
face posibil rezultatul în
rom.: de la
sĕrum contaminat cu gr. ζέμα (Giuglea,
Dacor., III, 578); de la un trac.
*zerum (
Pascu, I, 190); autohton (Pușcariu,
Lr., 176). Cel mai
bine ar fi să
admitem că etimonul lat. este seducător și
destul de probabil,
dar că ignorăm mecanismul lui de transmitere.
Ni se pare
greu de
crezut că
zară, s.f. (zer,
lapte smîntînit) este cuvînt diferit,
deși dicționarele și studiile speciale
dau a
înțelege aceasta. Formal alternanța m., f. este normală cf.
țep-țeapă, cioc-cioacă; și semantic există
aproape identitate
între cele două cuvinte;
zer este
lichidul care rezultă la facerea brînzei,
iar zară cel care rămîne după extragerea
untului.
Zară este explicat prin
alb.
dhaljë „
acru” (Densusianu,
Rom., XXXIII, 84; Weigand,
Jb., XVI, 230; cf. Rosetti, II, 24),
dar această der. este extrem de dubioasă (Philippide, II, 742). Din
rom. provin mag.
zara (Edelspacher 24),
săs.
zer, rut.
dzer (Miklosich,
Wander., 10; Candrea,
Elemente, 10),
săs.
zâre, și probabil ngr. τσίρρος.