sdreánță (sdrențe),
s.f. – Cîrpă
ruptă,
haină ruptă. – Var.
zdreanță și var. Creație expresivă, bazată probabil pe o
rădăcină imitativă *
sdranț, care
ar reproduce
zgomotul unei pînze care se
rupe, cf.
sdrang, sdrîng, cranț, cronț. Numeroase var.:
str(e)anță, str(e)amță, (co)tr(e)anță, cotreampă, cotoroanță, ultima cu sensul special de „
femeie rea, harpie”, cf.
catrință, cotrincioară, dr(e)anță etc. Legătura care s-a
vrut să se stabilească cu sl.
*sŭdranica, de la
sŭdrati „a
rupe” (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 101;
Iordan,
Dift., 87; Tiktin; Drăganu,
Dacor., V, 339 și
VII, 216), cf.
draniță, este posibilă
fără a fi necesară. Der.
sdrețar, s.m. (
rupt, flenduros);
sdrențăros (var.
sdrențos), adj. (flenduros);
sdrențui, vb. (a se
rupe, a se sfîșia);
sdrențuros (var.
trențuros, trențăros, cotrențos etc.), adj. (jerpelit);
sdreață, s.f. (
linte de
apă, Lemnea), cu pierderea nazalității);
sdreală, s.f. (zgîrîietură), cu
schimb de suf.;
sdreli (var.
sdrili, streli), vb. (a scrijeli), se
află semantic
față de
sdreanță ca
rasgar față de
rasguñar (der. din sl.
strĕliti „a
trage săgeți”, propusă de Cihac, II, 336 și Conev, nu se explică semantic; din sb.
drliti „a
descoperi” după Scriban, pare dificil);
sdrelitură, s.f. (zgîrîietură).