vótru (-ri),
s.m. –
1. Codoș, proxenet. –
2. (Trans.) Pețitor. – Var. Mold.
hotru, Banat motru și der. Origine incertă. Pare să
depindă de sb.
motriti „a
privi”,
dar rezultatele
rom. nu snt
clare. Legătura cu sl.
votrĭ „fierar”Tiktin) nu pare mai convingătoare.
Poate metateza lui *
vrotu (vrut) ‹
a vrea, cf.
vruță „
codoașă”. – Der.
votri, vb. (a
codoși; Mold., a critica, a insulta; Trans., a
aranja o căsătorie);
votrie (var.
votrenie), s.f. (codoșlîc). Cf.
Iordan,
BF, IX, 122.