verígă (-gi),
s.f. –
1. Inel. –
2. Cerc. – Mr.
vărigă, megl.
virigă. Sl.
veriga (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453; Conev 58), cf. bg., sb., slov.,
rus.
veriga. – Der.
verigar, s.m . (arbust, Rhamnus cathartica);
verigaș, s.m. (înv.,
codoș, intrigant);
verigașe, s.f. (înv.,
codoașă);
verigășie, s.f. (codoșlîc);
verigășos, adj. (de
codoș);
verigat, adj. (
prins în
verigi, strîns; se
zice și despre
oile cu
cercuri albe pe
picioare);
verigel, s.m. (o
plantă parazită, Orobanche caryophyllacea);
verighetă, s.f. (
inel de
nuntă).