vácă (-ci),
s.f. –
1. Femela
taurului. –
2. Morman de pămînt în
jocul numit
petrec. – Mr., megl.
vacă, istr.
vǫke. Lat.
vacca (Pușcariu 1848; REW 9109), cf. it.
vacca, prov., cat., sp.
vaca, fr.
vache. Pentru sensul 2, cf.
poarcă. – Der.
văcar, s.m. (păzitor de vaci), mr.
văcar, poate direct din lat.
vaccarĭus, cf. it.
vaccaro;
văcăreasă, s.f. (
femeie care
păzește vacile); văcăreață (var.
văcărie), s.f. (
staul de vaci);
văcărel, s.m. (
pasăre, Charadrius pluvialis);
văcărică, s.f. (săpunariță, Saponaria vaccaria);
văcăriță, s.f. (văcăreasă;
codobatură, Motacilla flava; săpunariță);
văcărit, s.n. (
dare pe
vite, stabilită în Munt. în 1688 și în Mold. în 1689). – Der. neol.
vaccin, s.n., din fr.
vaccin, cf. mr.
vățină, din ngr. βατσίνα;
vaccina, vb. (a
face un vaccin);
vaccinator, s.m. (
persoană care vaccinează);
vaccinați(un)e, s.f. (vaccinare). – Din.
rom. provine rut.
vakar (Miklosich,
Wander., 20; Candrea,
Elemente, 400). Cf.
vecin.