úmbră (-re),
s.f. – Întunecime, lipsă de
lumină. – Mr.
aumbră, megl.
umbră. Lat.
ŭmbra (Pușcariu 1798; REW 9046), cf. it., prov., cat.
ombra, fr.
ombre. – Der.
umbrar, s.n. (
adăpost împotriva
arșiței);
umbratic (var.
umbratec), adj. (umbros), cu suf.
-atic (după Pușcariu 1799, din lat.
umbraticus);
umbros (mr.
aumbros), adj. (umbrit), cf. lat.
umbrōsus (Pușcariu 1802; REW 9050);
umbri, vb. (a ține, a da umbră; a acoperi, a
proteja, a adăposti, a
adumbri; a estompa), pe care Densusianu,
Hlr., 150 și Pușcariu 1800
îl considerau
drept reprezentant al lat. *
ŭmbrῑre ‹
ŭmbrescĕre, cf. mr.
aumbredz;
umbriș, s.n. (
loc cu umbră);
umbrelă (var.
umbreală), s.f. (apărătoare de
ploaie), din it.
ombrella, fr.
ombrelle, cf. ngr. ὀμπρέλα, tc.
omrela;
umbrelar, s.m. (fabricant sau vînzător de
umbrele).