ucíde (-s, ís),
vb. –
1. A
omorî, a provoca
moartea. –
2. A
lovi, a da lovituri. – Mr.
țid(ere) „a
lovi”, megl.
uțid „a
lovi”, istr.
ucidu „a
omorî”. Lat.
occῑdĕre (Densusianu,
Hlr., 153; Șeineanu,
Semasiol., 225; Pușcariu 1734), cf. it.
uccidere, prov., cat.
aucire, v. fr.
occire. Cuvînt
rar acum în Munt. și Mold. (
ALR, I, 291), sensul 2 este înv.
Ucid se
zice și
ucig, prin analogie cu vb. care au același participiu, cf.
încinge, încins;
stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu
par sigure în această privință).
Asupra acestor schimbări, cf.
repede ›
repeguș. Der.
ucigaș, s.m. (asasin, criminal; înv.,
demon);
ucigan, s.m. (Mold.,
demon);
ucigător, adj. (care
omoară,
ucide);
ucigătură, s.f. (
moarte, asasinat;
chin, suferință), înv.;
ucisătură (var.
ucisură), s.f. (
moarte;
chin), înv.;
sinucide, vb. refl. (a se
omorî), după fr.
suicider;
sinucigaș, s.m. (
persoană care se sinucide);
pruncucidere, s.f. (
ucidere de
copii). Diferite comp. servesc ca
nume populare
ale dracului:
ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).