tihní (-nésc, -ít),
vb. –
1. A se
bucura de odihnă, a
sta liniștit. –
2. A se
simți bine, a profita de ceva, a-i
conveni. – Var. Mold.
ticni, Trans.
tigni (și var.). Rezultat din confuzia sl.
tichnąti „a fi
odihnit” cu sl.
tekniti „a se
simți bine” (Cihac, II, 409). Se
conjugă numai la pers. III; cu
primul sens, se folosește
aproape exclusiv participiul
tihnit. – Der.
tihnă, s.f. (liniște, odihnă, repaus), postverbal;
tihneală, s.f. (
pace, liniște);
netihnă, s.f. (neliniște).