téter (-ră),
adj. –
Prost, nătărău,
gogoman. Creație expresivă, cf.
neder,
rus.
otetjum. În Munt. – Der.
teterează, s.m. (
prost), cu suf. -
ză;
tititez, s.n. (
hădărag de
moară; sfîrlează;
om neastîmpărat, spiriduș;
copil, obraznic, băgăreț), dublet al cuvîntului anterior;
tuturigă, s.f. (Bucov., volantul
batozei);
titiri, vb. (Mold. de S, a se
aranja, a se
dichisi);
chichia, vb. (Mold., a piui);
chichirez, s.n. (
hădărag; mecanism, dispozitiv; artificiu,
grație,
farmec);
terteleac (var.
terteleci), s.n. (Olt., titirez,
hădărag), pe care Drăganu,
Dacor., V, 376,
îl explică prin mag.
tördelék , cf.
perpelici. Explicațiile lui
titirez porninid de la
ceh.
titerka „jucărie” (Cihac, II, 413); de la it.
trotolla sau ngr. τρέτουλας (Tiktin); de la bg.
tutračka (Candrea) nu sînt satisfăcătoare. Aceleiași
rădăcini pare să aparțină
titilă, s.f. (căpățînă, tărtăcuță; vîrf de
munte sau de
deal), cu var.
ticlău, s.n. (
culme, vîrf).