sînt (-tă),
adj. – Sfînt. – Var.
sîn, sîm. Mr.
sînt. Lat.
sanctus (Tiktin; REW 7569), cf. it., sp.
san(to), prov., fr.
saint, cat.
sant, port.
sāo. A
fost înlocuit în
rom. de sl.
sfînt; se
păstrează aproape exclusiv în comp. ca
nume de sfinți:
Simedru (var.
Sumedru, Sămetru), din
sanctus Demetrius;
Sîntilie (var.
Sîntilii), din lat.
Sanctus Helias;
sîntio(a)n, din lat.
Sanctus Iohannes;
Sîngior(d)z, din lat.
Sanctus Georgius;
Sîmpietru, din lat.
Sanctus Petrus;
Sîntoader, din lat.
Sanctus Theodorus;
Sînvăsii, din lat.
Sanctus Basilius;
Sî(m)nicoară, din lat.
Sanctus Nicolaus;
Sîntă-Mărie, din lat.
Sancta Maria. Cf. Densusianu,
GS, III, 433;
Pascu,
R. critică, III, 47. – Cf.
sînziene,;
sîntămărinesc, adj. (varietate de mere), de la
Sîntă-Mărie (
sec. XVII).