soáre (-óri),
s.m. –
Corpul ceresc principal al
planetei noastre. – Mr.
soare, megl.
soari, istr.
sǫre. Lat.
sōlem (Pușcariu 1601; REW 8059), cf. vegl.
saul, it.
sole, v. prov., cat., sp.,
port.
sol. – Comp.
soare-apune, s.n. (occident,
vest);
soare-răsare, s.n. (
răsărit);
soare-scapătă, s.n. (
apus);
soaresec (var.
soare’n cap), s.n. (insolație);
soarea-soarelui, s.f. (
plantă, Helianthus annuus), deformație de la
florea-soarelui, contaminată cu
sora-soarelui. Der.
sorean, s.m. (obleț, Alburnus lucidus);
soreață, s.f. (obleț);
sori, vb. (a încălzi, a expune la
soare);
asori, vb. refl. (Maram., a se expune la
soare), dintr-o expresie adv.
a soare (
DAR);
însorit, adj. (cu
soare, luminos);
sorin, adj. (însorit);
solar, adj., din fr.
solaire. Din
rom.
soare-apune provin în ngr. σουρουπώνει, σουρούπωσε „soarele
apune” (Meyer,
Neugr. St., II, 78), σουρουπώνω „a-l
prinde noaptea”, σουρούπωμα „crepuscul”.