simțí (-mț, -ít), vb. – 1. A avea senzația de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-și da seama. a înțelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-și da seama de propria stare fizică. – 6. (Refl.) A se găsi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stăpîn pe sine, a fi la înălțimea situației. – Mr. simtu, simțire, megl. sint, sințǫri. Lat. sentῑre (Pușcariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are și var. simț, prin analogie cu a-II-a. – Der. simț, s.n. (instinct senzație), deverbal format artificial după lat. sensus; simțiciune, s.f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simțămînt (var. simțimînt), s.n. (sentiment), creat artificial după fr. sentiment; simțire, s.f. (trăire afectivă; sentiment; sensibilitate); simțitor, adj. (sensibil); nesimțire, s.f. (insensibilitate, bestialitate); nesimțit, adj. (grosolan, fără bun simț); nesimțitor, adj. (insensibil); consimți, vb., din fr. consentir; consimțămînt, s.n. (aprobare, consentiment); presimți, vb., după fr. pressentir; presentiment, s.n., după fr. pressentiment; resimți, vb., după fr. ressentir. Der. din fr. sens, s.n.; senzați(un)e, s.f.; senzațional, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s.f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitivă, s.f.; sensual, adj.; sensualism, s.n.; sensualist, adj.; sensualitate, s.f.; sentiment, s.n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s.n.; sentimentalitate, s.f.