sfoáră (-óri),
s.f. –
1. Coardă,
fir. –
2. (Înv.) Laț,
șnur, împletitură. –
3. Lamă la
ferăstrăul de
mînă. –
4. Bucată (de
teren). –
5. Truc, șiretenie,
secret,
partea invizibilă a unui
negoț. – Var. Mold.
șfară. Sl.
sŭvora (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 341; Conev 94), cf. cr., slov.,
ceh.,
rus.
svora, pol.
sfora, ngr. σφόρα (Roesler 576; Meyer,
Neugr. St., II, 60). Var. mold. reproduce vocalismul rut.,
dar ș- nu este
clar; cf.
șfară. Sensul 4 există și în
funie. Der.
sfor, s.n. (sensul curent de
apă, curent central al rîurilor), din sb.
svor (Candrea), cf. sp.
hilero;
sforar, s.m. (meseriaș care
face sfori; intrigant, uneltitor);
sforărie, s.f. (frîngherie; uneltire);
șfărui, vb. (Mold., a
lega cu sfoară sau cu
șnur);
însfora, vb. (a
lega, a
uni două scule de pescuit). – Din
rom. provine rut.
swara (Miklosich,
Wander., 21).