scoárță (-țe),
s.f. –
1. Coajă. –
2. Crustă. –
3. Loitră,
corlată. –
4. Cuvertură, învelitoare,
preș. –
5. Covor,
tapet. –
6. Copertă. –
7. (Olt.) Portofel. – Istr.
scorțĕ. Lat.
scortea „de
piele” (Diez, I, 374; Densusianu,
Hlr., 158; Pușcariu 1557; REW 7742),
confundată cu
cortex „coajă”, cf. it.
scorza, prov., cat.
escorsa, fr.
écorce, sp.
escuerzo. Pentru evoluție, cf.
coaje-cojoc. Der.
scorțar, s.m. (bocănitoare, Sitta caesia);
scorțar, s.n. (
covor);
scorțăraș (var.
scorțărel), s.m. (
arbore, Cinnamonum zeylanicum);
scorțișoară, s.f. (
scoarța scorțișorului; varietate de
pere);
scorțos (var.
scorțoros, scorțuros), adj. (
tare,
uscat;
aspru,
dur; morocănos, iritabil);
scorțoșa (var.
înscorțoșa), vb. refl. (a se întări, a se înăspri);
scorțolină (var.
scorțotină), s.f. (prostituată);
înscorți, vb. refl. (a
crește scoarța; a se
usca, a se înăspri).