rost (rósturi),
s.n. –
1. (Înv.)
Gură. –
2. (Înv.)
Limbă, vorbire. –
3. Spațiu lăsat între firele de urzeală prin care
trece suveica. –
4. Legătură, articulație, unire. –
5. Sens, semnificație,
scop,
rațiune. –
6. Ordine,
regulă, normă, rînduială. –
7. Plan,
proiect. –
8. Mod, modalitate, manieră. – Mr.
rost. Lat.
rŏstrum (Diez,
Gramm., I, 20; Pușcariu 1476; REW 7386; Șeineanu,
Semasiol., 194; Densusianu,
GS, II, 315; Weigand,
Jb., XII, 95), cf. cat.,
port.
rosto, sp.
rostro. – Der.
rosta, vb. (a
năvădi);
rosti, vb. (a pronunța, a se exprima, a
zice; a ordona, a rîndui; a
schimba ițele; a
prepara);
rostui, vb. (a
netezi, a
umple cu material
golurile între cărămizi);
rostuială, s.f. (rostuire);
rostuitor, s.m. (zidar care rostuiește);
rostitor, adj. (care rînduiește,
aranjează). – Cf.
răsti.