ridicá (ridíc, át),
vb. –
1. A
înălță, a pune un lucru mai
sus. –
2. A pune în poziție
dreaptă. –
3. A construi, a
edifica. –
4. A
crește, a
forma, a
educa. –
5. A
duce, a transporta. –
6. A trasa un
plan. –
7. A înlătura, a suprima. –
8. A recruta, a înrola. –
9. A răscula. –
10. (Refl.) A se
înălța. –
11. (Refl.) A se restabili, a se însănătoși. –
12. (Refl.) A
pleca, a
ieși. –
13. (Refl.) A se
mări, a
crește. –
14. (Refl.) A prospera, a
ajunge bogat. –
15. (Refl.) A surveni o intemperie. –
16. (Înv.) A declara război, a
face război. – Var.
rădica, rîdica, ar(i)dica. Megl.
rădic, ardic(ari). Lat.
ridicāre „a
lega via”, cuvînt citat de
Du Cange, de la
ridica „
arac” (Meyer-Lübke,
ZRPh., XIX, 574; REW 7303), cf. sp.
rodrigón (Corominas, IV, 49). Pentru a
înțelege evoluția semantică trebuie să se
țină cont de condițiile de cultivare a
viei specifice în România. Fiecare
butuc trebuie să
aibă un
par care-i servește de
arac.
Butucii se
apleacă în
jos și se acoperă cu un
strat de pămînt
iarna, pentru a-i
apăra de
frig;
iar primăvara se ridică
iar pe
araci – de unde confuzia dintre
ideea de „a
arăci” cu
cea de „a ridica”. Der. de la un lat.
erādῑcāre „a
smulge cu
rădăcini” (Tiktin; Candrea;
Graur,
BL, V, 111), de la *
rĭgĭdicāre ‹
rĭgĭdus (Pușcariu,
În memoria lui V. Pîrvan, București, 1934, 291-95 și
Dacor., VII, 477) sau din lat. *
adrecticāre (Cihac, I, 83) pare
puțin convingătoare. Der.
ridicat, s.n. (acțiunea de a ridica,
ridicare; înv.,
ieșire,
plecare);
ridicată, s.f. (angro);
ridicătură, s.f. (înălțime; înv., înălțare în rang; înv.,
plecare);
ridicător, adj. (care ridică). – Din
rom. provin slov.
redikat’, redikovat’,
ceh.
ogradikavat,
pol.
redikać „a
pleca” (Candrea,
Elemente, 402).