restéu (restéie),
s.n. –
Cui cu care se
închide jugul. – Var.
răsteu, restei, restel. Mag.
ereszto „care dă
drumul” (Scriban; Gáldi,
Dict., 95). Legătura cu sl.
rastaviti „a separa”, bg.
razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu lat.
rastĕllus (Tiktin) este dubioasă.