rătăcí (rătăcésc, rătăcít),
vb. –
1. A
pierde; a răzleți. –
2. A
greși drumul, a se
abate din
cale. –
3. A înstrăina, a aliena. –
4. A hoinări, a vagabonda. Origine îndoielnică,
dar probabil expresivă,
cum o
arată suf. -
ci. Trebuie să
țină de
familia expresivă a lui
răcan, cf.
rătăcanie. Der. din lat.
errātĭcus (Pușcariu 1450; REW 2905; Tiktin; Candrea) sau *
errātĭcāre (Pușcariu,
Dimin., 141) este neconvingătoare. – Der.
rătăceală, s.f. (
pierdere a
drumului);
rătăcitor, adj. (hoinar,
pribeag).