ram (rámuri),
s.n. –
Creangă. Lat.
rāmus (Pușcariu 1428; Tiktin); pentru pl. n., cf. v. it.
ramora (
Caragață,
BF, III, 47). După el, s-
ar fi
putut forma prin sing. analogic
ramură (megl.
ramură), s.f. (
creangă), cf. Byck-
Graur 29; Rosetti, II, 159;
Graur,
BL, V, 75;
deși s-
ar putea porni și de la lat.
rāmŭla (REW 7033; Scriban). – Der.
(în)rămura, vb. refl. (a se ramifica);
rămurea, s.f. (
ciupercă,
Clavaria botrytis);
rămuriș, s.n. (crengărie);
rămuros, adj. (cu
multe ramuri), pe care REW
îl explică prin lat.
rāmŭlōsus. – Der. neol.
ramifica, vb.;
ramificați(un)e, s.f., din fr.