pup (púpi),
s.m. –
1. Boboc, mugure. –
2. Pîine coaptă în
spuză. –
3. Zbîrciog (
Morchella). –
4. Pistrui, aluniță. –
5. Model de cusătură în
cerc. Creație expresivă, var. a lui
pop, cf.
coc. Der. din sl.
pąpū „
buric, mugure” (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 299; Byhan 326; Tiktin), cf. bg.,
rus.
pup, sb., cr.
pup(a),
ar explica numai
primul sens. Der. din lat.
pŭppa „tîță, mugure” (Pușcariu 1403; REW 6854) nu pare mai convingătoare; coincidențele se explică prin
izvorul comun expresiv, cf. ngr. πούπη „cocoașă”,
alb.
pupë „
moț”. Der.
pupa, vb. (a
săruta; familiar, a obține, a
căpăta), cuvînt infantil și familiar, a
cărui der. din lat.
*pŭppāre „a
suge” ‹
pŭppa „
sîn” (Pușcariu,
Cov. Lit., 1905, 299; Pușcariu 1403; Candrea-Dens., 1475; REW 6854;
Pascu,
Arhiva, XVI, 1905), cf. it.
poppare, pare improbabilă;
pupat (var. familiară
pupic, pupui), s.n. (
sărut);
pupăcios (var.
pupător), adj. (care
sărută mult);
pupătură, s.f. (
sărut);
împupi, vb. (Trans., a încolți, a înmuguri);
pupuică, s.f. (
vlăstar, puicuță), contaminare a lui
pup cu
puică;
popui, s.n. (Trans., cocoașă), pe care Tiktin și Candrea
îl puneau în legătură cu mag.
pup;
pupăi, vb. (a
face ca
pupăza; a flecări, a cleveti);
pupui, vb. (a șopti). Cf.
pop, pupăză.