priví (privésc, privít),
vb. –
1. A se
uita la ceva. –
2. A considera, a
judeca. –
3. A se
referi la, a fi în legătură. – - Var. înv.
previ, prăvi. Origine incertă. Pare să derive din sl.
priviti „a (se) (ră)
suci” (Tiktin), cf. bg., sb., slov.
priviti „a (se) (ră)
suci”,
caz în care s-
ar înțelege că expresia este eliptică, în
loc de „a întoarce privirea”. Celelalte explicații nu sînt mai clare: din sl.
prividĕti „a se
uita” (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 294), dificil fonetic; din sl.
praviti „a dirija” (Candrea); din sl.
prijaciti „a (se)
arăta” (Scriban). Der.
priveală (var. Mold.
privală), s.f. (uitătură; aruncătură de
ochi,
vedere; evidență,
spectacol,
vedenie);
priveliște, s.f. (
spectacol,
vedere, perspectivă);
privință, s.f. (
punct de
vedere, considerație, relație, înv., intenție);
privire, s.f. (
vedere, uitătură; înv.,
punct de
vedere; înv.,
spectacol);
privitor, adj. (care
privește; relativ; s.m., spectator);
privitură, s.f. (uitătură).