práxis
s.m. –
1. Practică, experiență. –
2. Document. – Var.
praxă. Ngr. πράξις (Gáldi 235).
Sec. XVIII. – Der.
praxapostol, s.n. (
carte care conține Faptele
apostolilor), din ngr. πράξειςτῶν ’Aποστόλων, abreviat în
praxiu, s.n., cf. Vasmer,
Gr., 122.