pótcă (-ci),
s.f. –
1. Arac,
durere subită care, după imaginația populară, este provocată de deochi. –
2. Supărare,
necaz,
ceartă. –
3. Plantă, Chenopodium murale. –
4. Momîie,
pocitanie. –
5. (Trans.)
Băț,
par. Sl.
potŭka „
luptă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf.
pol.
potka „
pagubă”. – Der.
potcaș, s.m. (
viclean, greoi; certăreț, arțăgos);
poci (var. înv.
potci), vb. (a
suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a
sluți), cuvînt pe care
Iordan,
BF, VII, 372,
îl consideră anterior lui
potcă;
poci (var.
împocia), vb. (Trans., a pune
pari; Bucov., a
lega via pe
araci);
pocie, s.f. (Olt.,
arac);
pocinci, s.m. (Trans.,
par);
pociumb, s.m. (
băț,
arac),
puțin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu
carîmb;
pociumpos, adj. (
grosolan);
pocitanie, s.f. (baubau, stîrpitură);
pocitor, s.m. (fantomă,
duh rău);
pocitoare, s.f. (
arătare);
pocitură, s.f. (
durere bruscă,
atac;
monstru,
arătare;
duh rău; Trans.,
țăruș);
poceală, s.f. (
atac, paralizie, atribuită
duhurilor rele numite
Sfinte).