pop (pópi),
s.m. –
1. Grămadă de
știuleți de
porumb puși la
uscat. –
2. Stîlp de
lemn în
pridvorul caselor țărănești. –
3. Axă a vîrtelniței. –
4. Proptea,
reazem. Creație expresivă, cf.
pup, dop, păp(ușe); ca în
cazul acesta din
urmă, pare să
indice un
obiect relativ nedefinit prin
conturile sale sau o marionetă. Raportul cu
popă „
preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu
picioare” (Diculescu,
Elementele, 469) e improbabilă. Der.
popic (Mold.
popică), s.n. (
bucată mică de
lemn cu diferite întrebuințări; pop de
vioară), cu suf. dim.
-ic (după Conev 60, din bg.
pop);
popicar, s.m. (jucător de popice);
popici, s.n. (Olt., axul vîrtelniței);
popou, s.n. (
șezut,
fund), cuvînt folosit de
copii;
poponete (var.
poponeț), s.m. (
șezut; hopa-mitică; marionetă,
om de
paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a
căror idee comună este
cea de „marionetă șezînd în
fund” (
numele volburei
vine din sb.
poponac, care nu
poate explica celelelte sensuri din
rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg.
papunec);
popondoc, s.m. (
parmac);
popîndoc, s.m. (șobolan de cîmp; Mold.,
copil,
puști);
popîndău (var.
popînzoi, popînzac), s.m. (șobolan de cîmp; sperietoare);
popîndac, s.n. (Mold.,
plavie,
mușuroi la
suprafața apei în
terenurile mlăștinoase);
popi, s.m. pl. (Mold.,
taftur), cf.
pofi; popenchi (var.
popinci), s.m. (
ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea
îl lega de sb.
popič „
ciupercă” și Scriban de rut.
podpenka;
popoța, vb. refl. (a se
cocoța), cf.
cocoța;
împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan,
Dacor., II, 626
îl lega de
pupă(za),
pornind de o
formă primitivă
împupăza cf.
DAR;
popîc, interj. (exprimă
ideea unei apariții neașteptate).