ponc (-oáncă),
adj. –
1. (
Banat) Pieziș, cruciș. –
2. (Olt.)
Țicnit,
zăpăcit. – Var. Mold.
ponci. Origine îndoielnică. Pare un der. din sl.
pęti, piną „a încrucișa”, în
forma *ponca, cf.
sponcă, din
sŭpęti (Cihac, II, 268). Legătura cu mag.
ponk „
colină” (Drăganu,
Dacor., III, 722) este incertă. – Der.
poancă, s.f. (înclinație, poziție
oblică;
Banat, ghiont);
ponciș, adv. (cruciș);
(îm)poncișa, vb. (a
străbate; a încrucișa);
împonci, vb. refl. (a
certa, a se
lupta).