plev (-ve),
s.n. – (Bucov.)
Vas de
tablă. Germ.
Blech „
tinichea”. E dubletul lui
pleu (var.
bleu, plef, blef), s.n. (Trans.,
tinichea), din mag.
pléh (Candrea). – Der.
pleuar, s.m. (Trans., tinichigiu);
pleviță, s.f. (
placă metalică din
josul leucei; întăritură din metal la o
piesă crăpată), a
cărui legătură cu sl.
plenica „
lanț” (Miklosich,
Lexicon, 571; Cihac, II, 265) este dubioasă. Cf.
privită.